Undeva în Nordul Prahovei, la picioarele Carpaților de Curbură ce se înalţă spectaculos în depărtări albastre, un sat cu nume ancestral reînvie pe zi ce trece din cenuşa timpului în ochii iubitorului de folclor si tradiţii strămoşeşti.

Când spunem „Bătrâni” gândul ne conduce instinctual la bătrânii noştri, înţelepciunea poporană şi vremurile de ieri.Sunt temele ce au ilustrat din totdeauna realitatea seculară a satului misterios dintre munţi, ce păstrează de câteva sute de ani numele unor bătrâni ce mai apar acum în legendele locurilor.

dscf1450

foto: panorama de pe dealul estic

batrani2015-115

foto: satul văzut de pe dealul vestic

            Comuna Bătrâni apare menţionată în documente la finele secolului al XIX-lea, perioadă prielnică de atestare istorică a multor localităţi de pe Valea Teleajenului.Istorisirile pământului de aici scot, însă, la iveală alte adevăruri: satul are câteva sute de ani şi abundă în tradiţii strămoşeşti care, din pricina caracterului de tranziţie al zonei, nu au fost conservate.Legenda toponimului ne pune în prim-plan povestea a doi răzeşi, soţ şi soţie, aparţinând acestor meleaguri, cu o fiică pe nume Ana şi doi fii mai mari.Copiii au crescut, au plecat şi s-au statornicit în locaţii vecine, dându-le chiar şi nume.Valea în care Ana s-a stabilit  avea sa fie cunoscută sub numele de Valea Anei, toponimul rămânând până în zilele noastre ca o mărturie a acelor vremuri.Fiii s-au deplasat către Buzău, acolo unde astăzi se află satele Starchiojd si Chiojdu Mic.Periodic, cei trei fraţi se reuneau şi reveneau la obârşie, la bătrânii lor părinţi a căror legendă a rămas astăzi dincolo de acest toponim banal: „Bătrâni‟. „Bătrâni‟ este o reîntoarcere la valorile părinteşti, strămoşeşti, poporane, o revenire la obârşia sufletului şi a sângelui.

           „ M-am cunoscut mai bine prin acest loc, m-am reîntors în mine, contemplând zenitudinea munţilor şi ascultând doinele bătrânilor.Livada de pe muchea pe care mi-am petrecut două zile mă îmbia cu simfonia-i de parfumuri, îmi provoca subconştientul să scoată la iveală tot ce avea mai tulburător.Era acea dulce tulburare de vara trecută când hălăduiam după o linişte a sufletului neverosimilă.Acum caut; una dintre misiunile şi scopurile sacre ale omului este să caute, sa pună întrebări, să descopere şi să redescopere în permanenţă darurile divine: natura, semenii săi, complexitatea simţămintelor omeneşti date de o anumită împrejurare.Eu, muntele, satul şi efectul mistic al poveştilor cu iele.Aici misterul se îmbină cu vieţile oamenilor.Mitul ielelor nu mai este un mit, ci capătă un veştmânt de realitate ce înveseleşte poveştile oamenilor de aici‟.

dscf1467

foto: dealul estic (cu vedere spre Valea Screzii)

            „Să deşert copaia dinapoia casei să nu vină la noapte ielele şarle s-o spurce‟, spunea o bătrână în timp ce contura o căpiţă.Iulie este aici o lună a brazdelor; până la ziua comunei de Sf. Pantelimon muncile pământului trebuie terminate.Sf.Ilie marchează de asemenea o zi de odihnă înainte de marea sărbătoare a Sf. Pantelimon ce reprezintă şi poarta de trecere către o altă perioadă a verii ce se va contopi uşor, uşor cu toamna.

batrani2015-019

foto:la intrarea in sat

            La 27 iulie, deci, ţăranii de aici se unesc anual spre a sărbători.Darurile naturii au fost din belşug şi anul acesta.Din păcate, oamenii au devenit simpli cu timpul.Câteva vechi costume populare specifice satului mai dorm în lăzile de lemn din podurile caselor.Unul din ele atinge venerabila vârstă de 200 de ani.Este evidentă, atât prin portul ţărănesc de altădată, cât şi prin inflexiunea graiului, influenţa Transilvaniei asupra acestei zone de trecere către legendara provincie istorică.Nordul Prahovei abundă în dovezi istorico-lingvistice ce ne atrag atenţia asupra unui fapt istoric destul de însemnat: o expansiune a ardelenilor către Carpaţii Munteniei provocată de presiunea şovinismului maghiar.Oamenii poartă pretutindeni cu ei înşişi conştiinţa istorică, tradiţională, identitatea strămoşească transmisă din negura timpurilor.Vocea vechilor noştri daci, urletul Marelui Lup Alb se aude până în zilele noastre, izbind în indiferenţa ultimelor generaţii, mişcând inimile şi aducându-ne aminte de unde am plecat.Cu toţii părăsim locul de baştină pentru o viaţă mai bună, pentru lărgirea orizontului socio-cultural, însă mereu vom căra cu noi acel bagaj de spiritualitate şi tradiţionalism bine definit lăsat de înaintaşii noştri.Este o fărâmă latentă din întregul a ceea ce a fost şi pe care fiecare din noi o poartă şi o va da la urmaşi.Căci omul, în esenţa sa, este un creator miniatural, o expresie a unui alt Creator Atotputernic.Trebuie la rândul nostru să creăm neîncetat şi cu nesaţ.Strămoşii au făcut-o: dans, muzică, scrieri, vestimentaţie, gastronomie; toată arta folclorică s-a mulat după fiecare regiune a unei provincii, iar toată frumuseţea ei se dezvăluie omului care îşi pune întrebări şi caută (scopul sacru al existenţei alături de cel al creaţiei).Aşa mi s-a destăinuit mie satul bătrânesc de la poalele munţilor.Am strigat tradiţia, iar ea s-a trezit din munţii încărcaţi de mituri, din podurile caselor vechi, de la răspântiile unde, cum spun bătrânii, ielele ar juca noapte de noapte, pocindu-i pe cei ce încalcă datina.Este povestea pe care ardelenii au adus-o cu ei până aici, contopind-o cu cultura deja înfloritoare din aceste părţi.Tradiţia nu moare, ea este opera de artă a celor ce au fost şi vor fi, indiferent de zona geografică e unei ţări.Când spunem „tradiţie‟ ne gândim la Maramureş, Transilvania, Bucovina, însă uităm de bătrâna noastră Prahovă ce doarme ca o zeiţă ameţită de vin. Aici, în fostul judeţ Săcuieni, acolo unde Carpaţii de Curbură o cotesc spre Moldova, înconjurând Braşovul, un sat mic, cufundat între dealurile ce ating 1100 m în Vf. Zmeurăt Înalt, îmi spune o poveste de 600 de ani.O poveste pentru călătorul însetat de cunoaştere, însă o realitate pentru sătenii de aici.Există în acest loc o istorie tumultoasă, cu date şi descoperiri dificil de identificat, cum ar fi cele două situri arheologice în legătură cu care consilierii primăriei nu au reuşit să mă lămurească.Documente care să ateste acele vestigii ancestrale sunt inexistente în cadrul instituţiei.Primul este situl de la „Coada Malului‟(pe dealul de sud-est al satului) ce conţine vestigii din secolele al IV-lea şi I î.Hr. şi al IV-lea şi al VI-lea d.Hr.Cel de al doilea este situl de la „Slobozia‟ unde s-au găsit rămăşiţele unei aşezări din secolul al V-lea d.Hr.Găsim în dosarele primăriei peste 20 de case însemnate ca monumente de interes local, casa „Ion Fâţu‟, ce datează din secolul al XIX- lea, fiind sigura inclusă în lista monumentelor istorice de arhitectură de interes naţional.Urmează legenda întemeierii satului pe care bătrânii de aici au transmis-o din generaţie în generaţie şi în jurul căreia trecutul istoric comun al colectivităţii săteşti capătă clar contur pentru prima oară.Menţiune istorică avem abea la sfârşitul secoului al XIX-lea, punând Bătrâni în vecinătatea unor sate uitate, fără tradiţie şi fără istorie.Dar aici avem totuşi un tezaur folcloric ce îşi revarsă abundent făgaşul în ochii cercetătorului înfocat.E o lume de altădată cu un accent ce oscilează între muntenesc şi ardelenesc, cu bătrâne ce încă păstrează în case cearceafuri, perdele, prosoape cu motive tradiţionale, chiar costume specifice locului.

batrani2015-117  batrani2015-120

batrani2015-123

foto: broderii tradiţionale ale locului

            În Bătrâni s-a jucat pentru prima oară ceea ce mai târziu avea să ajungă cel mai celebru dans nupţial; este vorba de Periniţa.

„  Iniţial, Periniţa a fost un străvechi obicei de nuntă din comuna Bătrâni din judeţul Prahova (pe Valea Teleajenului), fiind considerat un „blazon“ al judeţului. Potrivit expertului prahovean în folclor Constantin Manolache, în urmă cu sute de ani, când doi tineri din Bătrâni se căsătoreau, un moment special al ceremoniei era cel în care mireasa îşi etala zestrea. Aceasta prezenta nuntaşilor lucrurile create de ea pentru noua familie pe care urma să o întemeieze, de la velinţe, covoare, carpete, costume populare, lucruri brodate şi ţesute de aceasta. Cum decurgea periniţa : momentul se petrecea în noaptea nunţii, undeva pe la jumătatea ospăţului care urma ceremoniei religioase şi altor obiceiuri de nuntă.

În salonul unde mâncau oamenii, înainte ca tinerii căsătoriţi să primească darul, era adus un car, un fel de căruţă făcută special pentru astfel de ceremonii. În acest car alegoric era aşezată lada de zestre care nu cuprindea chiar toate bogăţiile miresei, ci unele simbolice. Un rol important îl avea o perină decorativă, brodată de mireasă, care va fi aşezată, la finalul nunţii, în mijlocul patului din «casa bună». După prezentarea laudativă a zestrei, în jurul căruţei se încingea o horă. Dansul îl începea mireasa, care lua din maldărul de realizări o perină, iar pe melodia binecunoscută începea să danseze cu ea, ţinând-o drăgăstos, ca pe un partener. Apoi se îndrepta către mire, îi dădea perina, îngenuncheau şi se sărutau. În jurul lor se adunau, în horă, şi ceilalţi tineri, apoi toţi nuntaşii în aşa numitul dans al zestrei“, ni se relatează în ObservatorulPh.

Astăzi, dansul ce s-a născut aici împreună cu tematica sa, sunt cunoscute pe tot cuprinsul ţării, deşi poate mulţi care joacă Periniţa nu se gândesc la Prahova, tocmai din cauza contopirilor regionale ale dansului cu alte sărbători.Profesor universitar doctor Ion Ghinoiu, cunoscut geograf şi etnolog, ne oferă o definiţie a acestui fenomen, asociind Periniţa cu Priveghiul de înmormântare sau cu scenariul ritual din noaptea Anului Nou.

            Ansamblul folcloric ce poartă numele dansului a mai rămas un brand al satului Bătrâni, chiar al judeţului.Din păcate, mulţi nu mai fac asocierea, poate dintr-o lipsă de interes sau de experienţă culturală.

Drumul şi istoria satului taie munţii către nord, ducând prin trecătoarea Tabla Buţii la Braşov.Spun „istoria“ pentru a atrage atenţia asupra faptului că pe aici s-au retras armatele nemţilor în Al Doilea Război Mondial, ca dovezi, după spusele câtorva săteni, rămânând stânci însemnate în germană la vreo 4 km nord de satul Poiana Mare, acelaşi loc în care o legendă spune că a fost găsit un ulcior cu galbeni.Este un traseu anevoios pentru care s-a propus înfiinţarea unui itinerar turistic cu monumente naturale, una dintre acestea, care a început să ia amploare în ultima vreme, fiind lacul Bâlbâitoarea ce face parte din decembrie 2015 dintr-un proiect de conservare a biodiversităţii alături de Pădurea Glodeasa din Valea Doftanei.Lacul se întinde pe o suprafaţă de trei hectare.Este considerată o zonă de o rară frumuseţe tocmai datorită peisajului sălbatic şi elementelor de floră şi faună atât de rare. „Lacul Bâlbâitoarea, aflat pe teritoriul comunei Bătrâni, se întinde pe trei hectare și, în limbaj de specialitate, reprezintă o turbărie înaltă tipică, adică are zone mlăştinoase, bogate în vegetaţie, din ale căror resturi se formează turba (un tip de cărbune). În acest sit sunt două habitate de interes comunitar – Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase și Tinoave bombate active – ultimul fiind în pericol de dispariție.[…]Printre  speciile de plante protejate de lege se află Roua cerului – o plantă carnivoră unică în România. În aria protejată se mai află Bombina variegata (o broscuță, numită în limbaj popular buhaiul de baltă cu burta galbenă), anumite specii de păianjeni, șopârla de munte, șarpele de apă, tritonul cu creastă și ursul“, ne informează ziarul Prahova.batrani2015-133

Prin anul 2014, pe uşa primăriei…

            Acest spectaculos itinerar ar putea fi deschis de porţiunea veche a satului, Poiana Mare, unde putem admira case de un secol, opere arhitecturale ţărăneşti cu specific transilvănean ce sunt înscrise în patrimoniul local şi naţional.Tot ce este aici este o bucată din vechea Ramidavă a dacilor;cercetări recente atestă existenţa fostei cetăţi în zona Văii Teleajenului, răsturnând teoriile conform cărora aceasta ar fi fost în Buzău, la Râmnicu Sărat.

dscf1519 dscf1523

batrani2015-131  batrani2015-068

foto: arhitectură ţărănească

            Lăsăm, însă, acest colţ îndelungat al timpului, căci bătrâna Prahovă are să ne mai întâmpine cu o mulţime de locuri unde legendele se împletesc cu vieţile ţăranilor.Lăsăm uşor, uşor în urmă satul Bătrâni şi o apucăm pe ruta Poseşti – Drajna – Vălenii de Munte, acolo pe unde râul Teleajen îşi revarsă apa către câmp şi acolo unde alte sate dorm, îngropate de ţărâna timpurilor de demult.

 

Advertisements